Piața Constituției
Piața Constituției
Piața Constituției
Piața Constituției
Piața Constituției
Piața Constituției
Piața Constituției
Piața Constituției

Piața Constituției

  • Restaurant în incintă
  • Parcare disponibilă

Informații utile:

  • Luni:non-stop
  • Marți:non-stop
  • Miercuri:non-stop
  • Joi:non-stop
  • Vineri:non-stop
  • Sâmbătă:non-stop
  • Duminică:non-stop
0,00 lei de persoană
Descoperă Piața Constituției

Localizare Piața Constituției

Despre Piața Constituției

Piața Constituției - parte a noului Centru Civic comunist

Piața Constituției se află în fața Palatului Parlamentului și este una dintre piețele cele mai mari din capitală fiind mărginită de Bulevardul Unirii și Bulevardul Libertății. În apropiere găsim Parcul Izvor, Piața Unirii, Bulevardul Regina Maria, Hotel Marriot, Biserica Antim, Grădina Palatului Bragadiru și Piața Francofoniei. Piața Constituției face parte din ansamblul numit Noul Centru Civic, a cărui construcție a început în anii ‘80 și care trebuia să fie un omagiu adus Victoriei Socialismului. Totodată, aceasta era și o încercare de a șterge însemnătatea istorică a centrului vechi al Bucureștiului din memoria colectivă a populației din mediul citadin bucureștean. Ideea nu-i aparține lui Nicolae Ceaușescu, ci este împrumutată din viziunea regelui Carol al II-lea, care-și propusese să modernizeze capitala, însă a fost împiedicat de izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial. După cutremurul cu efecte devastatoare asupra Bucureștiului din martie 1977, dictatorul comunist Nicolae Ceaușescu a dispus începerea demolării clădirilor istorice de pe o suprafață egală cu o șesime din suprafața totală a capitalei. Programul de sistematizare a capitalei prevedea ca un întreg cartier - Uranus, un loc deosebit, străbătut de străduțe înguste, pavate cu piatră cubică - să fie strămutat, iar mai multe clădiri istorie demolate. În noiembrie 1977 se adoptă Legea sistematizării și se desființează Direcția Patrimoniului Cultural Național, creându-se mediul legislativ propice demolărilor fără precedent a clădirilor și monumentelor istorice din centrul Bucureștiului. În timpul construirii ansamblului Victoriei Socialiste au fost distruse peste 20.000 de proprietăți private, un număr de 19 străzi au fost blocate sau demolate, 13 biserici au fost fie mutate, fie demolate și peste 60.000 de familii au fost strămutate. Ansamblul Centrul Civic este inspirat din modelul arhitectural al regimurilor totalitare, în special din China și Coreea de Nord, pe care Ceaușescu le vizitase. Acesta se evidențiază prin monumentalitatea specifică grandomaniei ceaușiste. Inaugurarea a avut loc în anul 1984 în prezența conducătorilor de partid și a cuplului Nicolae și Elena Ceaușescu. În anul 1990 Piața Constituției nu avea încă un nume.

Scena marilor concerte din capitală

Piața Constituției are formă de semicerc spre care se ajunge dinspre Bulevardul Unirii - fostul Bulevard al Victoriei Socialiste - care este deseori închis pentru circulație, devenind o zonă pietonală. În Piața Constituției s-au organizat numeroase concerte ale unor artiști internaționali de renume, printre care amintim: AC/DC, Shakira, Bon Jovi, sir Elton John, Iron Maiden, Roger Waters, Lady Gaga, Sting, Leonard Cohen și alții. Platoul din fața Palatului Parlamentului care alcătuiește Piața Constituției are o capacitate aproximativă de 70.000 de spectatori. Piața Constituției a mai găzduit și expoziții, concursuri de mașini sau întreceri sportive. De asemenea, Piața Constituției este un loc preferat de Primăria Capitalei pentru organizarea petrecerilor de Revelion în aer liber de la fiecare sfârșit de an, precum și a Târgului de Crăciun. Începând cu data de 28 noiembrie a fiecărui an, Târgul poate fi vizitat, iar magia locului este sporită de iluminatul stradal tematic. Cei mici și familiile lor se pot bucura de un magnific brad de Crăciun și pot vizita o copie fidelă a casei lui Moș Crăciun, amplasate în Piața Constituției. Bucureștenii se pot bucura de produse culinare tradiționale din carne de porc, vin fiert și cozonac, în timp ce își desfată simțul auditiv cu melodiile artiștilor îndrăgiți ai muzicii românești. Atmosfera feerică este întregită de luminile din belșug care înfrumusețează Bulevardul Unirii, închis circulației rutiere pe toată perioada Târgului. La sfârșitul anului, acesta își reia funcția de promenadă luxoasă, așa cum fusese conceput de Nicolae Ceaușescu; blocurile impunătoare care străjuiesc Bulevardul Unirii fuseseră destinate nomenclaturii comuniste și familiilor acesteia, iar Bulevardul Victoriei Socialiste le-ar fi servit acestora drept promenadă, înconjurați fiind de expresia arhitecturală cea mai de preț a visului ceaușist - Casa Republicii, azi Palatul Parlamentului.

Piața Constituției - destinație a paradei militare de 1 Decembrie, dar și a protestelor democratice

Timp de doi ani, în 2014 și 2015, Piața Constituției a devenit noua destinație a paradei militare care are loc de Ziua Națională a României, pe data de 1 Decembrie, întrucât Arcul de Triumf este supus unor lucrări de consolidare. În anul 2015, cu ocazia defilării forțelor armate române de la 1 decembrie, la parada militară a participat și un detașament al HQ MND-SE - Comandamentul Diviziei Multinaționale de Sud-Est - o structură NATO de comandă - control, care fusese înființată în România pe 1 ianuarie 2015. Piața Constituției este și locul unor proteste democratice, sindicale - unul dintre cele mai însemnate este protestul taximetristilor din anul 2019, când peste 800 de mașini au paralizat traficul în zonă, proteste ale pensionarilor sau ale unui segment important a populației României, care în anii 2018 - 2019 a organizat ample proteste împotriva partidului de guvernământ - Partidul Social Democrat.

Spectacol inedit de imagini și culori - iMapp Bucharest

În anul 2015 Piața Constituției a fost gazda unuia dintre cele mai mari concursuri internaționale de video mapping - o tehnică de video proiectare inovativă, care transformă orice suprafață 3D într-un ecran interactiv și animat - din lume. Astfel, Palatul Parlamentului a devenit o pânză supradimensionată pentru proiecțiile tematice anuale, ca de exemplu: “Elementele” primordiale - aer, foc, pământ și apă în anul 2015, ”Dialoguri” în 2016 sau ”Above and Beyond - Deasupra și Dincolo” în 2017. Anul trecut - 2019 - s-a desfășurat a șasea ediție a concursului internațional de video mapping de la București, acesta fiind recunoscut pe plan internațional și devenind Concursul Internațional de video mapping – Winners League (Liga Câștigătorilor). Piața Constituției devine astfel epicentrul unui eveniment cultural de renume internațional, ce reunește unele dintre cele mai importante festivaluri de gen, precum și artiști și specialiști de pretutindeni. Ediția din 2019 a coincis cu celebrarea a 30 de ani de la lansarea serviciului www (World Wide Web), moment foarte important în istoria comună a tuturor, care se remarcă prin revoluționarea posibilităților de conectare și comunicare fără granițe.

Obiective turistice recomandate

chat Commentaires (0)
Aucun avis n'a été publié pour le moment.